Secolul XX între democrație și totalitarism: sinteză pentru BAC

Introducere

Secolul XX a fost marcat de confruntarea dintre democrație și totalitarism. După Primul Război Mondial, în Europa s-au impus regimurile comunist (URSS), fascist (Italia) și nazist (Germania); expansiunea Germaniei naziste a dus la al Doilea Război Mondial, iar după 1945 regimurile comuniste au fost impuse în Europa Centrală și de Est.

Democrația

Principii fundamentale

Democrația se bazează pe principii fundamentale:

• Separarea puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească): principiu formulat de Montesquieu
• Suveranitatea poporului: puterea aparține cetățenilor
• Pluralismul politic: existența mai multor partide
• Libertatea presei și a exprimării
• Alegeri libere și periodice
• Respectarea drepturilor omului
• Statul de drept: toți cetățenii sunt egali în fața legii

Democrația în Europa interbelică

După Primul Război Mondial, multe state europene au adoptat regimuri democratice. Criza economică din 1929–1933 și instabilitatea politică au favorizat însă ascensiunea mișcărilor extremiste.

State care au rămas democratice în perioada interbelică: Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Elveția, statele nordice și Cehoslovacia (până în 1938).

Totalitarismul

Caracteristici generale

Regimurile totalitare se caracterizează prin:

• Partidul unic: un singur partid controlează statul
• Ideologia oficială: o doctrină impusă întregii societăți
• Cultul personalității liderului
• Controlul total asupra economiei, culturii și vieții private
• Propaganda și cenzura: monopolul asupra informației
• Poliția politică și represiunea: teroarea de stat
• Mobilizarea maselor: organizații de tineret, sindicate controlate

Fascismul (Italia, 1922–1943)

Benito Mussolini a ajuns la putere în octombrie 1922, după Marșul asupra Romei. Dictatura fascistă a fost construită în 1925–1926, prin legile care au desființat celelalte partide și presa de opoziție.

Caracteristici specifice:

• Naționalism extrem și imperialism
• Corporatism: organizarea economiei pe corporații profesionale
• Cultul personalității lui Mussolini, numit de propaganda regimului „Il Duce” (conducătorul)
• Suprimarea opoziției politice
• Politică externă agresivă (cucerirea Etiopiei, 1935–1936)

Nazismul (Germania, 1933–1945)

Adolf Hitler a devenit cancelar la 30 ianuarie 1933 și a condus Germania nazistă până în 1945.

Caracteristici specifice:

• Ideologia regimului era rasistă și antisemită: împărțea oamenii în „rase” superioare și inferioare și îi prezenta pe evrei ca dușmani
• Spațiul vital (Lebensraum): expansiune teritorială
• Holocaustul: genocidul a aproximativ 6 milioane de evrei europeni; au fost uciși și romi, persoane cu dizabilități și alte grupuri persecutate
• Gestapo: poliția secretă
• Lagăre de concentrare și de exterminare (Auschwitz-Birkenau, Treblinka și altele)
• Propaganda masivă (Joseph Goebbels)

Comunismul (URSS, 1917–1991)

Regimul comunist sovietic, instaurat după Revoluția din octombrie 1917:

• Lenin (1917–1924): instaurarea „dictaturii proletariatului”, cum o numea ideologia regimului
• Stalin (1924–1953): colectivizarea forțată, industrializarea, Marea Teroare (1936–1938)
• NKVD/KGB: poliția politică
• Gulag: sistemul de lagăre de muncă forțată
• Economie planificată centralizat
• Ateism de stat

Comparație: fascism, nazism, comunism

România în secolul XX

Democrația interbelică (1918–1938)

România interbelică a funcționat ca monarhie constituțională cu sistem parlamentar.

Caracteristici:

• Votul universal masculin: introdus prin decretul-lege din noiembrie 1918, aplicat la alegerile din 1919 și păstrat de Constituția din 1923
• Constituția din 1923: drepturi și libertăți cetățenești, egalitatea în drepturi fără deosebire de origine etnică sau religie
• Pluralism politic: PNL (Partidul Național Liberal), PNȚ (Partidul Național Țărănesc) și altele
• Reforma agrară (1921): împroprietărirea țăranilor
• Viață culturală bogată

Probleme:

• Instabilitate guvernamentală
• Corupție politică
• Criza economică din 1929–1933
• Ascensiunea extremei drepte (Mișcarea Legionară)

Mișcarea Legionară

Legiunea Arhanghelului Mihail, creată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu (din 1930 numită și Garda de Fier), a fost o mișcare de extremă dreaptă, antisemită și violentă, care respingea democrația parlamentară.

• Asasinate politice: prim-ministrul I.G. Duca (decembrie 1933), prim-ministrul Armand Călinescu (septembrie 1939)
• În alegerile din 1937, partidul ei, Totul pentru Țară, a obținut locul al treilea
• Represiunea regimului carlist: Codreanu a fost ucis în detenție în noiembrie 1938

Dictatura regală (1938–1940)

Carol al II-lea a instaurat în februarie 1938 un regim autoritar, numit dictatura regală:

• Constituția din 1938 (27 februarie 1938): concentrarea puterii în mâinile regelui
• Dizolvarea partidelor politice prin decretul-lege din 30 martie 1938
• Crearea Frontului Renașterii Naționale (decembrie 1938), partid unic
• Limitarea drepturilor cetățenești, cenzura
• Regimul s-a prăbușit după pierderile teritoriale din 1940; Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940

Statul național-legionar (14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941)

Regim în care generalul Ion Antonescu, „Conducătorul Statului”, a guvernat împreună cu Mișcarea Legionară (Horia Sima, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri):

• Mișcarea Legionară, singura organizație politică admisă
• Persecuția evreilor: deposedarea de bunuri prin așa-numita „românizare”, violențe
• Asasinatele de la Jilava (26–27 noiembrie 1940): 64 de deținuți politici uciși de echipe legionare; a doua zi au fost uciși Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
• Rebeliunea legionară (21–23 ianuarie 1941), reprimată de armată, și pogromul de la București, în care, potrivit Raportului Comisiei Wiesel (2004), peste 120 de evrei au fost uciși
• Regimul a fost abrogat la 14 februarie 1941

Regimul Antonescu (1940–1944)

Ion Antonescu a condus o dictatură militară:

• Titlul de „Conducător al Statului”
• Alianță cu Germania nazistă (aderarea la Pactul Tripartit, 23 noiembrie 1940)
• Participarea la al Doilea Război Mondial alături de Germania, din 22 iunie 1941
• Legislație antisemită și participarea statului român la Holocaust

Holocaustul în România

Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (Comisia Wiesel, 2004) a stabilit că statul român, sub regimul Antonescu, a participat la Holocaust:

• Pogromul de la Iași (29 iunie – 6 iulie 1941): cel puțin 13.266 de evrei uciși, inclusiv în „trenurile morții” (Raportul Comisiei Wiesel)
• Uciderea evreilor din Basarabia și Bucovina (vara anului 1941)
• Deportările în Transnistria (1941–1943) ale evreilor din Basarabia, Bucovina și județul Dorohoi; zeci de mii au murit de foame, frig, tifos și în execuții
• Masacrul de la Odesa (octombrie 1941): zeci de mii de evrei uciși în represaliile ordonate de Ion Antonescu
• Deportarea romilor în Transnistria (1942): aproximativ 25.000 de romi deportați, dintre care aproximativ 11.000 au murit (Raportul Comisiei Wiesel)
• În total, potrivit Raportului Comisiei Wiesel, între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni au fost uciși sau au murit în teritoriile aflate sub administrație românească

În Transilvania de Nord, aflată din 1940 sub administrație maghiară, autoritățile maghiare, împreună cu SS, au închis evreii în ghetouri și i-au deportat în mai–iunie 1944 la Auschwitz-Birkenau: peste 130.000 de oameni, cei mai mulți uciși la sosire.

Instaurarea comunismului (1944–1947)

Etapele instaurării comunismului:

• 23 august 1944: ieșirea din alianța cu Germania
• 6 martie 1945: guvernul Petru Groza, impus prin presiunea sovietică
• 19 noiembrie 1946: alegeri falsificate în favoarea comuniștilor și aliaților lor
• 1947: eliminarea opoziției (PNȚ dizolvat în iulie 1947, liderii lui arestați și condamnați)
• 30 decembrie 1947: abdicarea forțată a regelui Mihai I și proclamarea Republicii Populare Române

Partidul comunist a preluat controlul total, cu sprijin sovietic. În februarie 1948, prin unirea cu social-democrații, a luat numele de Partidul Muncitoresc Român (PMR); din iulie 1965 s-a numit din nou Partidul Comunist Român (PCR). Au urmat:

• Naționalizarea (11 iunie 1948): trecerea în proprietatea statului a întreprinderilor, băncilor, minelor
• Colectivizarea agriculturii (1949–1962): trecerea forțată a pământului în proprietate colectivă
• Represiunea politică prin Securitate: închisori politice (Sighet, Pitești, Aiud, Gherla), deportări, muncă forțată (Canalul Dunăre – Marea Neagră)

Regimul comunist (1947–1989)

Două perioade principale:

• Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948–1965): stalinism, colectivizare, industrializare forțată
• Nicolae Ceaușescu (1965–1989): național-comunism, cultul personalității, criza economică a anilor 1980

Revoluția din decembrie 1989

În decembrie 1989, România a fost ultimul stat din Tratatul de la Varșovia care a înlăturat regimul comunist și singurul în care schimbarea s-a făcut prin violență:

• 16–17 decembrie: proteste la Timișoara, reprimate cu armele
• 21 decembrie: mitingul din București se transformă în revoltă
• 22 decembrie: fuga lui Ceaușescu
• 25 decembrie: executarea soților Ceaușescu, după un proces sumar

Tranziția post-1989

• Adoptarea Constituției democratice (1991)
• Alegeri libere și pluralism politic
• Economie de piață
• Aderarea la NATO (2004) și UE (2007)